Luni, 06 Mai 2019 22:02

O nouă zi de sărbătoare naţională a fost votată

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Recent a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc care prevede o nouă zi de sărbătoare naţională, respectiv prima duminică a lunii octombrie.

”În sensul prezentei legi, prin vin românesc se înţelege vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României”, se arată în legea adoptată. Potrivit iniţiatorilor, autorităţile publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile non-guvernamentale vor organiza manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate sărbătorii acestei zile sau pot acorda sprijin logistic şi/sau financiar organizaţiilor neguvernamentale sau altor instituţii care organizează astfel de manifestări. „Bucătăria tradiţională românească este rezultatul sintetizării, în timp, a gusturilor şi a obiceiurilor gastronomice specifice poporului român. Stabilirea unei zile care să celebreze această bogăţie de gusturi şi tradiţii româneşti este necesară pentru a scoate în evidenţă calităţile bucătăriei şi vinului românesc şi a le face cunoscute, sub numele de Ziua gastronomiei şi a vinului românesc”, susţineau iniţiatorii în expunerea de motive. Proiectul de lege a fost aprobat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 29 martie 2019 cu 251 de voturi ”pentru” şi două abţineri.

Prima duminică a lunii octombrie va fi zi de sărbătoare naţională, dar nu şi zi liberă pentru salariaţi.

Citit 2457 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1151635

Autentificare