Vineri, 24 Decembrie 2021 07:05

Primul tratament oral anti-COVID a fost autorizat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Statele Unite au autorizat pilula antivirală Paxlovid, primul tratament oral anti-COVID ce poate fi administrat la domiciliu. 

Tratamentul antiviral Paxlovid a avut o eficienţă de aproape 90% în prevenirea spitalizărilor şi a deceselor la pacienţii cu risc ridicat de îmbolnăvire severă, conform datelor din studiul clinic al companiei Pfizer. Datele recente sugerează că medicamentul îşi păstrează eficacitatea împotriva Omicron, a anunțat compania. 

Pfizer şi-a majorat proiecţiile de producţie pentru anul 2022 la 120 de milioane unităţi, de la 80 de milioane, şi a declarat că este pregătită să înceapă livrarea imediată în Statele Unite.

"Aprobarea Paxlovid este o etapă importantă care marchează un alt pas spre a face din COVID-19 o boală mult mai uşor de gestionat", a declarat Amesh Adalja, cercetător la Institutul Johns Hopkins.

Medicamentul este disponibil numai pe bază de prescripţie medicală şi trebuie iniţiat cât mai repede după diagnosticul de infectare cu coronavirus şi în termen de cinci zile de la apariţia simptomelor, a precizat FDA. Pastilele trebuie luate la fiecare 12 ore timp de cinci zile.

Citit 1609 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1159007

Autentificare