Marți, 08 Iunie 2021 16:03

Raluca Turcan anunță cu cât vor crește pensiile în 2022 și ce se întâmplă cu alocațiile

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul muncii, Raluca Turcan, a anunțat sâmbătă că anul viitor va fi aplicabilă actuala legislaţie în materie de pensii, urmând ca până la sfârşitul lui 2022 să fie adoptată o nouă lege a pensiilor. Astfel, pensiile vor creşte în 2022 cel puţin cu rata inflaţiei, a precizat ministrul muncii în timpul unei vizite efectuate la Botoşani.

„Legislaţia pe care o avem în momentul de faţă ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor de 14% făcută la finalul anului trecut şi în condiţiile în care noua lege a pensiilor, cel mai probabil, va fi gata la finalul anului 2022, înseamnă că anul viitor vom rămâne cu actuala legislaţie în materie de pensii şi cel mai probabil vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei”, a arătat ministrul muncii, citată de Agerpres.

„Decrețeii” se apropie de pensie
Raluca Turcan a pledat din nou pentru o reformă a pensiilor, explicând că există o presiune „în creştere” pe sistemul de pensii. În următorii 9 ani vor ieși la pensie „decrețeii” (copiii născuți după decretul lui Nicolae Ceușescu din 1966 prin care erau interzise avorturile - n.r.) și vor exista în plus, față de media normală, 1,8 milioane de pensionari.

„Avem nevoie de reformă în materie de pensii. Gândiţi-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. Până în anul 2030 vor ieşi în plus, faţă de cât ies în mod normal, la pensie aproximativ 1,8 milioane de pensionari, ca urmare a boom-ului de natalitate din perioada 1966 - 1969. Ca atare, presiunea pe sistemul de pensii este în creştere”, a arătat Raluca Turcan.

„Raportul între cea mai mică pensie şi cea mai mare este de 1 la 100. Există mii de pensionari care câştigă în instanţă împotriva statului român şi atunci avem obligaţia să creştem contributivitatea la sistemul de pensii aducând în calcul pensiilor cât mai multor oameni toţi indicatorii de contributivitate, să reducem inechităţile, să facem sustenabil şi predictibil acest sistem, nu la bunul plac al decidenţilor politici care, de obicei în ajun de campanii, mai majorează pensiile. În acelaşi timp să digitalizăm toate dosarele de pensii”, a spus Raluca Turcan.

Ce se întâmplă cu alocațiile
În ceea ce priveşte alocaţiile, ministrul muncii a precizat că există un calendar asumat de majorare a lor. „De altfel, vă amintiţi că la începutul anului am fost printre primii care au anunţat că acest calendar se respectă şi am majorat alocaţiile de la 1 ianuarie”, a spus Turcan.

Alocațiile pentru copii cresc în cinci etape de valoare nominală egală, anunța, la începutul anului, Ministerul Finanțelor. Potrivit OUG 123/2020, care prevede dublarea alocațiilor de stat pentru copii în cinci etape, acestea ar trebui majorate la 1 iulie cu 20%.

Totuși, luna trecută, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat că nu există resurse care să permită încă o creștere a alocațiilor în acest an, ci abia anul viitor, în 2022. Liderul PNL a precizat că subiectul va fi discutat și în coaliția de guvernare. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că posibilitatea de pensionare anticipată rămâne pentru lucrătorii români, iar stagiul minim de cotizare de care o persoană are nevoie pentru a beneficia de pensia minimă rămâne la 15 ani.

″În momentul de faţă avem posibilitatea pensionării anticipate dacă nu ai vârsta legală de pensionare. Dacă nu ai 65 de ani de exemplu, ca bărbat, însă ai contribuit stagiul complet de cotizare de 35 de ani plus încă opt ani te poţi pensiona anticipat fără niciun fel de penalizare şi această componentă dorim să o menţinem”, a declarat Raluca Turcan, miercuri seară, la un post de televiziune, potrivit News.ro.

Aceasta a precizat că intenţia PSD de a reduce perioada de cotizare de la 35 la 25 de ani pentru posibilitatea pensionării anticipate ar fi condus la “un blocaj al sistemului de pensii”.

“Stagiul minim de cotizare a important să rămână 15 ani minimum pentru că în România avem 930.000 de beneficiari de pensie minimă socială de 800 de lei, care pentru a o accesa au nevoie de un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Aşadar, rămâne stagiul minim de cotizare”, a mai afirmat ministrul Muncii.

Ea a precizat că există oportunitatea de a cumpăra cel mult 6 ani de vechime pentru a accesa pensia minimă, subliniind că cei 15 ani nu trebuie lucraţi consecutiv.

“Deja sistemul dă semne de slăbiciune cruntă, întrucât deficitul la bugetul de asigurări sociale este de 16,7 miliarde, adică din bugetul de stat, din taxe şi impozite colectate de la toţi românii se transferă la bugetul de asigurări sociale 16,7 miliarde. Acest deficit ar creşte dacă noi nu am face absolut nimic”, a menţionat Turcan.

Citit 1667 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1163069

Autentificare