Miercuri, 04 Mai 2022 00:06

Salariul crește cu 15% pentru o categorie de bugetari

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Compania Naţională Poşta Română va demara o nouă strategie de dezvoltare şi diversificare economică pentru creşterea calităţii serviciilor şi reorganizarea aparatului administrativ, în baza unui Memorandum propus de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi aprobat de Guvernul României, a anunţat, luni, operatorul poştal naţional, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 

"Ţintirea obiectivelor de business ale companiei va avea ca scop eficientizarea activităţii operaţionale. În mod concret, acest lucru va aduce o creştere cu 15% a salariului minim la nivelul companiei, ajungându-se, astfel, la venituri mai mari pentru 70% dintre salariaţi. Nu vom uita nici aspectul important al condiţiilor de lucru, care, prin investiţii corect direcţionate, vor ridica standardul de calitate, astfel încât să putem aduce o altfel de poziţionare a salariatului faţă de nevoile clienţilor noştri", a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Potrivit companiei, strategia de dezvoltare prevăzută în documentul aprobat la nivelul Executivului urmăreşte modernizarea companiei prin digitalizare, automatizare, robotizare şi tehnologizare (DART), cu scopul de a creşte cota de piaţă în sectorul economic al serviciilor poştale.

Astfel, implementarea prevederilor Memorandumului include: dezvoltarea unui program de investiţii pentru modernizarea reţelei oficiilor poştale şi a centrelor de tranzit, dar şi digitalizarea şi tehnologizarea activităţii, prin achiziţia unor linii de sortare automatizate, cutii poştale digitale şi a altor echipamente şi programe IT&C de modernizare a portofoliului de servicii poştale.

În acelaşi timp, se prevede implementarea unor acţiuni privind reorganizarea companiei prin transformarea Administraţiei Centrale dintr-o structură de control într-una cu rol de suport. În acest fel, operatorul naţional de servicii poştale ţinteşte simplificarea structurii organizaţionale, prin reducerea aparatului administrativ, supradimensionat la nivel naţional.

"Susţinerea unor programe de investiţii importante pe diverse paliere va avea ca scop îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de lucru pentru angajaţi, urmărind creşterea mobilităţii salariaţilor prin achiziţionarea de autoturisme nepoluante şi biciclete electrice noi. Creşterea veniturilor salariaţilor va avea o componentă fixă, prin mărirea salariului minim în trei etape (august 2022, ianuarie 2023 şi august 2023), dar şi una variabilă, prin extinderea sistemului de bonusare a salariaţilor pe criterii de performanţă", se menţionează în comunicat.

Pentru derularea etapelor aprobate în cadrul Memorandumului, Poşta Română îşi va susţine procesul de modernizare printr-un buget propus pentru investiţii de aproximativ 120 de milioane de lei, nivel financiar care va avea o componentă importantă prin atragerea unor linii financiare de credit pe piaţa financiar-bancară.

Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (93,52%), şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional şi distribuie, săptămânal, mai mult de 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române, iar peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Citit 1418 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1156709

Autentificare