Marți, 22 Martie 2022 00:05

Apare o nouă paradigmă tehnologică: metaversul

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din când în când, apare o nouă paradigmă tehnologică, care promite să re-organizeze în mod fundamental industriile, economiile, societățile și viața de zi cu zi, potrivit unui articol realizat de Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România. La aproximativ 10 ani de la ultima astfel de schimbare - social, mobil, cloud - s-ar putea să ne aflăm în pragul uneia noi: metaversul. 

 

Prezentat ca fiind succesorul internetului, metaversul se referă la un tărâm virtual tridimensional, comun, în care oamenii interacționează cu obiectele, cu mediul înconjurător și între ei prin intermediul unor reprezentări digitale ale lor sau avataruri. Element principal al romanelor științifico-fantastice de zeci de ani, metaversul nu este un concept nou; există deja versiuni timpurii funcţionale, în special în industria jocurilor video. Cu toate acestea, odată cu pandemia, care a accelerat convergența dintre fizic și digital, împreună cu evoluția tehnologiilor complementare și emergente, metaversul pare pregătit să se extindă în toate sferele de activitate umană.

Fără îndoială, conceptul se află încă la început, dar se întrezăresc deja imagini despre cum ar putea arăta metaversul, cum îl vor folosi oamenii și ce oportunități va genera. Provocarea pentru întreprinderi, guverne și societate în general este de a naviga cu succes în această nouă epocă tehnologică și de a inaugura următoarea frontieră a experienței umane, inclusiv a experienţei de muncă.

Pe măsură ce metaversul se intersectează cu diferite fațete ale realităților noastre fizice și digitale, apar unele întrebări-cheie:

Autoritățile de reglementare se confruntă deja cu gestionarea externalizărilor negative ale tehnologiilor digitale actuale. Problemele legate de colectarea de date personale, de confidențialitate, de „deepfakes” și multe altele au un impact semnificativ asupra structurii societății noastre, precum și asupra modului în care companiile interacționează cu clienții și angajații lor. 

Foarte probabil, metaversul va amplifica aceste provocări și va introduce altele noi. Pe termen scurt, portalul nostru în metavers va fi reprezentat de dispozitivele de realitate virtuală și augmentată. Acestea nu numai că ne vor permite să interacționăm în metavers, dar vor permite și companiilor să urmărească date din ce în ce mai personale, cum ar fi expresiile faciale, tensiunea arterială, privirea și multe altele. Legile și reglementările actuale privind datele vor trebui actualizate pe mai mulți vectori, de la accesul echitabil la securitate, răspundere, drepturi de proprietate intelectuală și drepturi digitale, precum și altele noi, cum ar fi auto-reprezentarea onestă. Cum ar arăta o reglementare bună și echitabilă și de ce va fi nevoie pentru ca autoritățile de reglementare să se impună de data aceasta?

Într-o lume dominată din ce în ce mai mult de realitatea virtuală, conceptul de metavers va fi cel mai probabil în scurt timp pe buzele tuturor, atunci când va veni vorba despre a socializa, a se juca, a învăţa sau a munci.

Dacă în timpurile pandemice pe care le-am trăit şi încă le mai trăim, telemunca a fost noua normalitate a modalităţii de desfăşurare a muncii de către angajaţi, prin prezenţa fizică a acestora într-un alt loc decât la sediul angajatorului, în conceptul de metavers oamenii vor putea lucra împreună, în orice loc al lumii, fără a fi necesară, în realitate, prezenţa lor fizică acolo. Şi dacă vom ajunge să muncim nu doar cu ajutorul internetului (online), ci şi în interiorul lui, ar trebui deja să se aibă în vedere dezvoltarea şi implementarea unui cadru legal care să reglementeze această nouă realitate a desfăşurării muncii şi să se poată răspunde nenumăratelor întrebări care vor trebui soluţionate, precum: unde şi cum se vor impozita veniturile realizate de persoanele fizice prin intermediul unui avatar digital, unde vor fi datorate şi plătite contribuţiile sociale aferente sau se va pune problema stabilirii unei rezidenţe fiscale a avatarului digital? Din această perspectivă, este interesant de urmărit şi modul în care se vor putea derula relaţiile de muncă într-o realitate virtuală. 

Şi cum relaţiile de muncă implică întotdeauna şi prelucrarea de date cu caracter personal, rămâne de văzut dacă legislaţia actuală va fi suficientă pentru a asigura securitatea datelor generate şi circulate în metavers. Aşadar, una din marile provocări în acest domeniu ar putea fi asigurarea instrumentelor necesare pentru a preveni furtul de identitate, atacurile cibernetice sau utilizarea nelegală sau excesivă a categoriilor speciale de date personale, precum datele biometrice.

Citit 812 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
924787

Autentificare