Sâmbătă, 16 Februarie 2019 02:00

Studenţi pompieri în practică la ISU Mehedinţi

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În această săptămână, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi, şi-au început stagiul de practică cinci studenţi ai Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”.

 Viitorii pompieri îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea a doi ofiţeri mehedinţeni, desemnaţi tutori profesionali. Patru dintre aceştia – doi studenţi în anii I şi II de studiu, alţi doi în anul III, vor fi coordonaţi de un tutore din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin şi vor desfăşura un stagiu de practică operativă în subunitate, iar cel de-al cincilea student, aflat în anul IV de studiu, va efectua un stagiu de practică de prevenire sub egida unui ofiţer din cadrul Inspecţiei de Prevenire. 

Studentul din anul I poate încadra funcţia de servant, cei din anii II  şi III funcţiile de comandant de echipaj, respectiv şef gardă de intervenţie, iar studentul din anul IV funcţia de inspector de prevenire.Exceptând servantul, aceştia vor dubla persoana aflată pe funcţie sprijinind-o în îndeplinirea atribuţiilor. 

Prin parcurgerea orelor de practică, studenţii îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele şi abilităţile, urmând a desfăşura misiuni alături de pompierii profesionişti şi de a participa la intervenţii, sub stricta şi directa coordonare a tutorelui, însă fără a le pune în pericol viaţa sau integritate corporală.
Practica este o disciplină obligatorie, care urmăreşte consolidarea elementelor de competenţă: cunoştinte, deprinderi şi atitudini, ce se va încheia în data de 8 martie 2019, cu o apreciere însoţită de un raport de evaluare.

Citit 2124 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1151505

Autentificare