Miercuri, 27 Martie 2019 02:00

Subvenții pentru angajatori

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piața muncii a șomerilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate creșterii șanselor de ocupare a șomerilor se numără acordarea de subvenții în vederea stimulării angajatorilor de a încadra pe piața muncii persoane aparţinând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii.

În acest sens, persoanele juridice primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o subvenție în cuantum de 2.250 lei, dacă încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată persoane din următoarele categorii: şomeri peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale, persoane cu handicap, proaspăt absolvenți, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. Subvențiile se acordă la solicitarea angajatorilor care încadrează în muncă persoane din categoriile mai sus menționate.

De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita  pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială. Subvenția se acordă lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare. 

Totodată, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat. Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.

De asemenea, pentru a asigura tranziția absolvenților de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, angajatorii pot organiza programe de stagiu pentru absolvenţii de învăţământ superior. Pentru astfel de programe persoanele juridice pot primi, la cerere, subvenții de 2.250 lei/lună/stagiar pe o perioadă de şase luni.

Citit 2051 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1151754

Autentificare