Vineri, 25 Iunie 2021 11:45

Veşti bune pentru cei care vor să-şi ia o maşină nouă: Bugetul Rabla Plus destinat persoanelor fizice a fost suplimentat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suplimentarea cu 20 milioane de lei bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus, conform unui comunicat recent de pe site-ul AFM.

Această suplimentare a venit ca urmare a faptului că bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus a fost epuizat în 2 luni. Bugetul alocat iniţial pentru persoanele fizice, în valoare de 200 milioane de lei a fost rezervat integral la aproximativ 2 luni de la lansarea programului, demonstrând interesul cetăţenilor faţă de autovehiculele electrice, mai prietenoase cu mediul înconjurător.

Pentru Programul Rabla Plus 2021, bugetul este cel mai mare de până acum, 400 de milioane de lei, dublu faţă de bugetul de anul trecut. 

În cadrul Programului Rabla Plus, se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru maşinile full electrice şi 20.000 de lei pentru maşinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou. Cei care vor dori să renunţe la o maşină veche, poluantă, şi să achiziţioneze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Plus a fost extinsă la 240 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autoturismului nou.

Citit 1548 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1135367

Autentificare