Miercuri, 24 Iunie 2020 12:00

Bani în plus pe lângă pensie! Surpriză maximă pentru pensionari

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vești bune pentru pensionari. Deputatul PPU-SL, Graţiela Gavrilescu vine în ajutorul acestora. Cum vor putea benefica pensionarii de mai mulți bani și care sunt regulile?

Deputatul umanist Graţiela Gavrilescu a anunțat inițierea unui proiect de lege prin care societăţile comerciale sunt încurajate să angajeze pensionari care la rândul lor doresc să-şi continue activitatea în domeniile în care au experienţă.

Proiectul de lege este primul dintr-un pachet legislativ şi va fi depus la Parlament în cursul săptămânii viitoare.

Veștile bune nu se termină aici. Totodată, deputatul a anunțat că în scurt timp va veni un alt proiect dedicat tinerilor sub 35 de ani şi care doresc o locuinţă, dar nu au posibilitatea să o achiziţioneze nici măcar cu programul Prima casă.

„Am venit în ajutorul celor care sunt la pensie şi au multă experinţă profesională şi am considerat că pentru societăţile cu capital privat românesc şi nu numai, cele care au cifră de afaceri de cinci milioane de lei, pot angaja consilieri pensionari astfel încât să putem să beneficiem de experinţa lor în anumite domenii de activitate”, a explicat Graţiela Gavrilescu, la Antena 3.

Cum arată noua propunere
Pentru firmele cu o cifră de afaceri mai mare de cinci milioane de lei, deputatul umanist propune, ca în cazul în care societatea are mai mult de cinci angajaţi, paritatea să fie un angajat consilier pensionar la cinci nepensionari.

„Pentru societăţile comerciale cu cifră de afaceri sub cinci milioane de lei, la sub 10 angajaţi, paritatea să fie un angajat consilier pensionar raportat la trei angajaţi nepensionari, iar dacă societatea comercială are un număr mai mare de 10 angajaţi, atunci paritatea să fie un angajat consilier pensionar raportat la cinci persoane care nu sunt pnsionare”, a explicat Graţiela Gavrilescu.

Citit 1182 ori

citeste ziarul

mica publicitate

cel mai harnic prmar

cel mai harnic viitor prmar

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
201457

Autentificare