Joi, 23 Iulie 2020 13:55

Mai mulţi bani de la stat. Veste pentru milioane de români!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Milioane de români primesc o veste excelentă din Senatul României. O propunere legislativă care prevede o creştere majoră a unui indicator folosit la stabilirea multor dintre sumele de bani primite de români din partea statului tocmai a primit votul senatorilor.

Legea merge acum în Camera Deputaţilor. Plenul Senatului a adoptat, marţi, o propunere legislativă potrivit căreia valoarea indicatorului social de referinţă creşte de la 500 de lei la 1.200 lei.

“Valoarea indicatorului social de referinţă este de 1.200 de lei. Valoarea indicatorului social de referinţă se modifică anual prin hotărâre a Guvernului până la data de 31 ianuarie a anului curent în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior”, se arată în proiectul de lege adoptat de senatori.

Potrivit expunerii de motive, indicatorul social de referinţă a devenit, începând din anul 2012, unitate de referinţă în raport cu care se stabilesc cuantumurile beneficiilor de asistenţă socială, iar valoarea lui a rămas de atunci la 500 de lei.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru această iniţiativă, scrie Agerpres. Indicatorul social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, denumit în continuare indicator social de referință, reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă.

Pe baza acestuia se calculează diverse prestații acordate de stat, cum ar fi indemnizațiile pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, venitul minim garantat, alocațiile pentru copii, etc.

Citit 5362 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
906049

Autentificare