Vineri, 14 Iunie 2019 00:00

Interviul integral în urma căruia Borza a fost demis de premierul Dăncilă - (partea a III-a)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Avem resurse, adică gaze și țiței, dar nu mai avem rafinării și combinate petrochimice. La fel, aceeași problemă o avem și în ceea ce privește industria prelucrătoare, siderurgică, metalurgică. Trebuie să ne recâștigăm aceste poziții pierdute printr-o politică proastă. Cineva în 1990 a pus etichetă pe industria românească: un morman de fiare vechi. Și asta e. Am pus totul pe butuci și în locul marilor combinate, pe porțile cărora intrau zilnic 8 milioane de muncitori, astăzi vedem mall-uri sau mărăcini. Trebuie să schimbăm și să prioritizăm resursa financiară pe zona asta. Să dăm sustenabilitate și durabilitate creșterii economice, să creștem preponderent pe producție și export și nu pe consum și import. Asta va fi schimbarea de paradigmă.

Ce se intampla acum cu Ordonanata 114 pentru ca in Parlament a fost un proiect de lege de abrogare, iar intr-o comisie a primit raport nefavorabil? Cei din constructii, de exemplu.

Am avut o discuție, joi, cu premierul Dăncilă. M-a rugat să fac un punct de vedere pe ordonanța 114/2018, ajustată prin OUG 19/2019. Probabil luni sau marți voi prezenta un punct de vedere. Este în intenția executivului luarea în analiză a acestor ordonanțe după ce, în prealabil, vom discuta cu toate industriile care au fost vizate de aceste acte normative. Vorbesc de concesionarii de pe platoul continental al Mării Negre, despre companiile din sectorul energetic, al jocurilor de noroc, al telecomunicațiilor și al pensiilor private.

Va rog sa ma scuzati ca va intrerup, pe constructii, de exemplu, cei din constructii se tem ca vor disparea o serie de prevederi.

Să știți că sunt câteva prevederi bune care vor fi păstrate. Dacă ne uităm pe execuția bugetară, în primele patru luni, construcțiile au o pondere de 5,4% în formarea PIB-ului, urmate de industria IT, cu 5,2%. Această industrie – care aproape nu se vede – se face din birou sau de la cafenea – a generat un export de trei miliarde euro anul trecut și vânzări de 1 miliard euro pe piața internă. Avem niște generații excepționale de copii creativi, inventivi pe zona de soft și aplicații. S-au văzut efectele benefice ale unor astfel de stimulente, unor astfel de facilități. Ce este bun, sigur, vom păstra. De principiu, a existat o logică a OUG 114. În ultimii ani, am avut creștere economică, chiar de 7% în 2017. Am avut o dublare a PIB-ului. Cu toate aceste creșteri, impozitul colectat de la 600.000 de firme înregistrate la Registrul Comerțului a scăzut de la an la an. Este un paradox. Economia crește, PIB-ul se dublează, iar impozitul pe profit scade. Vorbim de o sumă infimă, chiar mi-e jenă să o rostesc, sub 15 miliarde lei. Atât a colectat statul român, anul trecut, de la 600.000 firme care au înregistrat o cifră de afaceri de peste 1360 miliarde lei. Știți ce înseamnă asta? Sub 2% din PIB, înseamnă jumătate din impozitul pe salarii! Nu putem sa inchidem in continuare ochii la aceste optimizari fiscale, ca sa ma exprim elegant, facute deopotriva atat de companiile cu capital romanesc cat si de cele cu capital strain. Toti avem, din pacate, un atare comportament si ar fi cazul sa renuntam la el pentru ca ne furam singuri caciula. Va spuneam inca de la inceput ca din impozitele noastre se finanteaza sanatatea, invatamantul, infrastructura, cercetarea, dezvoltarea. E o datorie de constiinta, dar si o datorie legală.

În OUG 114, au fost niște măsuri exagerate. De exemplu, prin OUG 19, s-a diminuat taxa pe activele bancare de la 1,2% la 0,4-0,2% pe an. Vom discuta cu toate industriile și vom decide dacă venim cu o altă ordonanță care fie să abroge OUG 114, fie să păstreze ce este bun. Ne dorim să avem dialog cu mediul de afaceri. Transmitem ca mesaj: normalitate, respect, consultare. Toate măsurile Executivului vor fi luate în urma unor consultări serioase cu cei cărora li se aplică. Vom încerca să ajungem la un compromis rezonabil din care să câștige și bugetul statului și operatorii economici. Nu vorbim de pe poziții de forță. Impozitul pe profit în Europa este 25%, în România este 16%. Trump s-a luptat un an de zile să reducă impozitul pe profit de la 35 la 21%. Deci, în continuare, avem o fiscalitate rezonabilă.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 1378 ori