Joi, 12 Mai 2022 00:29

4 ani de susținere CEZ pentru CODE Kids

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Al 4-lea an de susținere CEZ pentru CODE Kids începe de Ziua Europei, cu gândul spre un viitor verde, tehnologie și educație la standarde europene

Pe 9 mai, cei 15 copii care fac parte din clubul CODE Kids din Pietrari, Vâlcea, au sărbătorit Ziua Europei așa cum se cuvine: cu energie verde și educație pentru viitor, alături de voluntarii CEZ

Educație la standarde europene pentru copiii din mediul rural

Pentru al 4-lea an consecutiv, CEZ Vânzare susține programul CODE Kids, alături de Fundația Progress, sprijinind copiii din mediul rural care fac coding în bibliotecile publice, cu scopul de a dezvolta competențele digitale și de a crea o mișcare națională de coding și STIM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică).

Mărturia susținerii din acești 4 ani o reprezintă cele 29 de cluburi din zona Olteniei în care copiii își desfășoară activitatea. Acestea au fost dotate cu toate echipamentele și tehnologia necesare pentru ca micii coderi să învețe la standarde europene și să exploreze fără limite lumea codingului. 

Astfel, la clubul CODE Kids din Pietrari, copiii se pot folosi de calculatoare performante, kit-uri Arduino, o imprimantă 3D și chiar o dronă, puse la dispoziție de către CEZ Vânzare.

Acolo unde există susținere, rezultatele nu întârzie să apară, astfel încât, în anul 2021, copiii de la clubul din Pietrari au câștigat locul al II-lea la Târgul Național de Știință, cu proiectul Bee-FRIENDLY, proiect menit să îmbunătățească munca apicultorilor, dar și sustenabilitatea agricolă pe termen lung.

Sustenabilitate, energie verde și grijă pentru viitor

Pentru că grija față de mediu este un element esențial pentru viitorul noilor generații, copiii au învățat în cadrul întâlnirii de pe 9 mai despre sustenabilitate, energie verde și cât de importante sunt acestea pentru noi toți, chiar de la un specialist CEZ Vânzare, voluntar în cadrul programului.

Întâlnirea a fost încununată cu o activitate “verde” deoarece copiii au realizat un terariu, folosindu-se atât de plante, cât și de elemente create cu imprimanta 3D, punând în aplicare  ceea ce au învățat în cadrul clubului despre utilizarea acesteia.

“Susținerea programului CODE Kids a devenit pentru noi tradiție. Suntem la a patra editie și implicarea noastră nu are limite pentru că am ales să fim cei care sprijină tânăra generație să decodeze #energiaviitorului. Mă bucur că am avut ocazia să dăm startul unei noi ediții chiar de Ziua Europei, într-un cadru fizic, împreună cu copiii, făcând ce ne place nouă cel mai mult: testând tehnologii și învățând despre sustenabilitate cu unul dintre voluntarii CEZ Vânzare.” – Cornelia Szabo, CEO CEZ Vânzare

 „Ziua Europei este, în acest an, pentru noi, mult mai relevantă și importantă ca semnificație decât până acum. Evenimentul desfășurat la Pietrari arată că toți, și mari, și mici, și companii, și biblioteci, și organizații non-profit trebuie să fim în mod egal implicați în viitorul comunităților și în educația noii generații pentru un viitor sustenabil. Fundația Progress se bucură să fie un catalizator al schimbării pentru sustenabilitate alături de CEZ Vânzare și Biblioteca Pietrari și mulțumește tuturor partenerilor pentru implicare.” – Camelia Crișan, CEO Fundația Progress

Ziua de 9 mai a marcat și lansarea internă a programului CODE Kids 2022, pentru cei 10 voluntari CEZ, care, pe parcursul anului, vor susține webinarii și întâlniri cu copiii pentru a-i sprijini în dezvoltarea lor.

Citit 1624 ori Ultima modificare Vineri, 13 Mai 2022 00:31

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1142131

Autentificare