Regula lui Allen se refera la corelatia dintre diferitele extremitati ale corpului si temperatura ambientala. Conform acestei reguli la mamiferele din regiunile cu climat rece are loc o reducere semnificativa a apendicelor corporale urechi ,coada, gat, picioare. La fenec sau vulpea desertului urechile sunt mari si botul este alungit pe cand la vulpea polara botul este scurt, rotunjit, iar urechile mici. Vulpea europeana are extremitatile de dimensiuni intermediare speciilor polara si desertica. Reducerea apendicelor la animalele din zonele reci reprezinta o adaptare fata de conditiile de temperatura scazute, prin care animalele limiteaza pierderile de caldura.
Adaptarile animalelor la temperaturi ridicate sunt evidente in zonele tropicale si cele temperate , la aceste animale manifestarile adaptative asigura mentinerea balantei termice in special prin reducerea procesului de termogeneza, respectiv cresterea termolizei. Pentru a evita supraincalzirea, coleopterele desertice s-au adaptat morfologic prin alungirea picioarelor (fapt ce permite distantarea corpului de suprafata fierbinte a nisipului), coloritul deschis al corpului si acoperirea elitrelor cu un strat de perisori albi cu rol termoizolant, precum si dezvoltarea sub elitre a unei cavitati in care aerul formeaza un bun strat termoizolator.