Marți, 08 Octombrie 2019 00:00

Mulți miniștri din Cabinetul Dăncilă refuză să comunice

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mulți miniștri din Cabinetul Dăncilă refuză să comunice pe teme politice, de parcă ar fi savanți de renume mondial, ori laureați ai Premiului Nobel, și nu niște politruci care au fost promovați necondiționat de PSD în funcții publice. Mulți nu vor să-și știrbească imaginea, deși, fără PSD, ar fi fost și astăzi niște iluștri anonimi.

Ei nu realizează că, în situația în care cade Cabinetul Dăncilă, dispar și ei definitiv din viața publică. Nu e suficient să comunice doar Dăncilă, fiecare ministru trebuie să iasă la bătaie, mediatic vorbind, zi de zi. Nu doar pe probleme ce țin de domeniul pe care îl coordonează, ci și pe teme politice. Pentru că ei fac parte dintr-un Guvern politic.

Altminteri, opoziția, care se manifestă extrem de vocal și concertat, va anula orice realizare a Guvernului. Sunt peste 1700 de primari PSD, 28 de președinți de Consilii Județene, peste 200 de parlamentari, sute de șefi de agenții și autorități ale statului, și 28 de miniștri PSD.

Toți au obligația să comunice zilnic. Comunicarea decidenților PSD trebuie să constituie un criteriu de evaluare și promovare în partid și în funcții publice”, a spus deputatul Remus Boza pentru DCNews.

Un exemplu de proastă comunicare sau lipsă de comunicare îl constituie recenta promovare a României la statutul de Piață Emergentă.

Pe 26 septembrie, furnizorul global de indici FTSE Russell a comunicat că BVB a fost upgradată de la Piață de Frontieră la Piață Emergentă, după ce, în ultimii trei ani, a fost atent monitorizată pe toate cele nouă criterii de calitate.

Nu i-am văzut pe ministrul Economiei, ministrul Fondurilor Europene, nici pe ministrul pentru Mediul de Afaceri comunicând pe acest subiect, explicând care sunt avantajele promovării și încercând să capitalizeze politic o atare realizare pe care conducerea Bursei de Valori București o apreciează ca fiind la fel de importantă ca aderarea României la UE.

Clasificarea BVB ca Piață Emergentă înseamnă accesul marilor fonduri de investiții din lume care administrează active de sute miliarde de dolari pe piața românească, înseamnă mai multă lichiditate pe bursă, un cost mai mic al finanțării statului român de pe piețele externe, un risc de țară mai mic pentru România și, în final, înseamnă un rating mai bun”, a explicat Remus Borza.

„În politică, ca și în viață de altfel, nu e suficient să faci lucruri, dacă nu știi și să le comunici”, a concluzionat deputatul.

Citit 9136 ori Ultima modificare Marți, 08 Octombrie 2019 00:32