Miercuri, 11 August 2021 00:00

Vești bune pentru transportatorii români!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Se vor stabili standardele de certificare pentru parcările de camioane sigure și securizate la nivelul întregii Uniuni Europene, potrivit unui răspuns al Comisiei Europene, după ce Eugen Tomac a cerut o implicare mai mare după asasinarea șoferului Mihai Spătaru într-o parcare din Franța. 

„Vești bune pentru transportatorii români. Transportatorii români de marfă se simt în nesiguranță în multe state ale Uniunii Europene și pentru că am asistat la tragedii precum cele întâmplate în Franța, când șoferul Mihai Spătaru a fost asasinat într-o parcare în luna mai în fața propriei soții, am solicitat atât Comisiei Europene, cât și Guvernului Franței o implicare mai mare în a oferi condiții cât mai sigure pentru șoferii mașinilor de marfă, cunoscut fiind faptul că în parcările franceze se comit tot mai des acte de tâlhărie sau chiar incidente soldate cu pierderea de vieți ale șoferilor”, afirmă Eugen Tomac. 

El precizează că răspunsul primit din partea Comisiei Europene arată că în prezent se construiesc 41 de parcări noi cu zone sigure și securizate de parcare pentru camioane (SSTPA - safer and more secure truck parking areas).

Citit 1403 ori