Marți, 10 August 2021 00:01

Virgil Popescu despre scumpirea energiei electrice: Aceste scumpiri ar trebui să fie un motiv pentru români să facă o alegere pe piaţa concurenţială

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Scumpirile recente de pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale nu se vor regăsi în totalitate şi în facturile populaţiei şi, în plus, aceste scumpiri ar trebui să fie un motiv pentru români să facă o alegere pe piaţa concurenţială, pentru că acolo preţul este mult mai mic, a declarat, duminică, Ministrul Energiei, Virgil Popescu "Nu se vor regăsi în totalitate pentru că sunt şi furnizori care şi-au încheiat anul trecut contractele şi pe piaţa contractelor la termen preţul a fost acelaşi. 

Evident că nu şi-au încheiat pe toată cantitatea şi evident neîncheind pe toată cantitatea diferenţa o cumpără de pe piaţa zilei următoare, unde se întâmplă aceste scumpiri. Şi mai este un lucru. Acum este caniculă afară şi nu bate vântul. Înseamnă că nu avem energie eoliană, care poate fi mai ieftină şi poate tempera piaţa. Eu mă uit în fiecare zi şi am informările de la Transelectrica.(...) E adevărat că avem energie fotovoltaică, dar nu avem mare energie eoliană care ar putea să facă presiune pe preţ", e explicat ministrul Energiei într-o emisiune la Prima TV.

Virgil Popescu a dat drept exemplu cazul primilor trei furnizori de pe comparatorul de preţuri al ANRE, dintre care unul este compania Hidroelectrica, deţinută de Ministerul Energiei, iar ceilalţi sunt furnizori privaţi. Aceştia "nu au scumpit preţul nici astăzi pentru contractele pe care oamenii şi le încheie pe un an de zile", a subliniat ministrul Energiei.

Potrivit lui Virgil Popescu, scumpirile de pe piaţa angro ar trebui să îi stimuleze pe români să se mute pe piaţa concurenţială unde preţul este mult mai mic.

"Dacă aştepţi... şi nu te muţi în piaţa reglementată, stai în piaţa serviciului universal, care am observat că a devenit foarte scumpă, mai scumpă ca până acum. Ea este o piaţă în care furnizorii licitează la ANRE un preţ şi s-a dus foarte sus preţul. Practic, ar trebui să îi stimuleze pe români, în această perioadă, să se mute, să facă o alegere odată pe piaţa concurenţială pentru că acolo preţul este mult mai mic", a apreciat ministrul Energiei.

Citit 1390 ori