Vineri, 29 Noiembrie 2019 00:00

Din 2021, notele și absențele tuturor elevilor vor fi înregistrate într-un catalog școlar online

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începând cu anul școlar 2021-2022, activitatea zilnică a elevilor va fi consemnată într-un catalog școlar online, potrivit unui proiect de act normativ propus pentru adoptare la Camera Deputaților. Mai exact, peste doi ani, notele și absențele elevilor din toată țara se vor înregistra, pe lângă catalogul clasic, și într-un catalog electronic.

Înființarea unui catalog național online este stabilită de Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale, document ce ar putea fi adopat în curând de către deputați, pentru a doua oară, după ce președintele a decis să-l trimită Parlamentului pentru reexaminare.

Astfel, în toate școlile din țara noastră se va înființa un catalog școlar online, platformă utilizată pentru publicarea periodică a notelor, dar și a absențelor elevilor din învățământul preuniversitar.

“Se constituie «Catalogul școlar on-line», ca o bază de date electronică în care sunt înregistrați toți elevii din România din unitățile de învățământ preuniversitar“, se specifică în inițiativa legislativă. Catalogul online va conține notele sau calificativele şi absenţele elevilor și va exista în paralel cu cel tipărit.

Pentru a da răgaz școlilor din întreaga țară să înființeze catalogul școlar online, măsurile prevăzute în proiectul legislativ se vor aplica începând cu anul școlar 2021-2022. Totodată, prevederile acestui proiect legislativ vor da posibilitatea elevilor cu vârsta de peste 18 ani să aibă acces la datele înscrise în catalogul școlar online.

Chiar dacă, în primă fază, proiectul legislativ trecuse de Parlament, președintele țării nu a promulgat documentul, ci l-a trimis la reexaminare, deoarece textul acestuia nu stabilește clar cum se vor aplica noile prevederi și nici sursele de finanțare prin care se poate realiza și întreține platforma electronică.

În prezent, doar o parte dintre școlile din țara noastră utilizează o platformă online pentru a publica notele și absențele propriilor elevi. Mai exact, este vorba, pe lângă alte câteva școli care au decis să utilizeze o astfel de plaformă, despre toate școlile din sectorul trei al Capitalei, acolo unde acest catalog electronic este folosit de peste trei ani.

Atenţie! Proiectul legislativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial şi, ulterior, publicat în Monitorul Oficial.

Citit 9168 ori