Marți, 05 Martie 2019 12:21

Ecaterina Andronescu anunță noi modificări în Legea învățământului: ‘Va trebui să găsim soluții’

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noua lege a învățământului va avea un capitol special dedicat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES), a declarat, joi, la Bistrița, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.
Andronescu a spus, într-o conferință de presă, că noua lege a învățământului va avea un capitol special dedicat copiilor cu CES.Ministrul s-a întâlnit la Bistrița cu reprezentanții unei asociații care se ocupă cu terapia copiilor cu autism, iar apoi a spus că legea învățământului va trebui să cuprindă un capitol dedicat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. 

„Cred că în viitoarea lege trebuie să avem un capitol special dedicat copiilor cu CES. Va trebui să ne gândim cum este mai potrivit ca, ceea ce se cheamă astăzi CJRAE, unitățile acestea conexe să lucreze împreună cu Inspectoratul Școlar în așa fel încât să nu avem situația pe care o avem aici: o școală în care sunt 26 de copii cu CES și nu au profesor de sprijin și avem o școală în care avem un copil cu CES și avem și consilier școlar, avem și profesor de sprijin, avem și logoped. O mai bună distribuție a resurselor este absolut necesară și fără îndoială o creștere numerică a profesorilor de sprijin pe care trebuie să îi și pregătim special”, a declarat ministrul Educației.
Andronescu a aflat de la președintele asociației respective că într-o clasă sunt puţini profesori în situaţia de a putea adapta programa școlară la nevoile copiilor cu CES.
„Va trebui să găsim soluții să le adaptăm la nivel național și să încercăm să le trimitem în teritoriu cu aceste adaptări deja realizate”, a spus ministrul.
Ministrul Educației a mai spus că vor exista și examene adaptate pentru elevii cu cerințe speciale și că există un proiect prin care se vor forma 55.000 de profesori care să lucreze și cu copiii cu CES.

Citit 2135 ori