Joi, 07 Martie 2019 02:00

Răsturnare de situaţie în cazul învăţătorului de la Iaşi, acuzat că a corectat greşit o lucrare. Care ar fi fost cerinţa exerciţiului

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Părinţii elevilor din clasa a II-a B de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iaşi au făcut public, marţi, exerciţiul integral pe care l-au avut de rezolvat copiii, afirmând că cerinţa dascălului era să copieze textul greşit, cu „patinuar”, apoi să îl corecteze ei înşişi, transmite corespondentul Mediafax.

Cei 23 de părinţi, semnatari ai comunicatului de presă transmis marţi, îl acuză pe Ionel Tarnoveski, tatăl elevului care a făcut publică o lucrare corectată „greşit” de învăţătorul copilului său, că ar fi acţionat cu rea-voinţă pentru a-l denigra pe învăţător. Aceştia adaugă că părintele a avut o atitudine agresivă faţă de dascăl şi că acesta nu participă la întâlnirile organizate periodic la şcoală.
”În data de 26 octombrie 2017, domnul Tarnoveski Ionel, a intrat în lasă, a ţipat la domnul învăţător şi i-a adresat cuvinte urâte, jignitoare, fiind foarte violent, atât fizic, cât şi verbal”, spun părinţii elevilor de la Colegiul „Mihai Eminescu”.
Aceştia au făcut public exerciţiul integral pe care ar fi trebuit să îl rezolve elevii. Enunţul exerciţiului era: „Copiaţi, apoi corectaţi textul alcătuit de Maria după ilustraţiile din manual”.
Astfel, copii aveau de transcris un text cu greşeli, pe care apoi să îl scrie din nou corect, iar din fotografiile făcute publice de tatăl elevului, rezultă că exerciţiul scris de copil este greşit copiat, incomplet şi greşit rezolvat.
Totodată, părinţii elevilor îl acuză pe Ionel Tarnoveski că „a expus copiii unei stări de tensiune şi traumă psihică”.
Aceştia adaufă, potrivit comunicatului, că se vor adresa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi pentru a lua măsuri legale pentru „înlăturarea acestui factor destabilizator”.
De asemenea, aceştia critică antepronunţarea ministrului Educaţiei, Ecaterina Aandronescu, care „fără a verifica informaţiile, a contribuit la tăvălugul pe care mass-media l-a antrenat împotriva acestui dascăl”.
Un învăţător din Iaşi a fost acuzat că a corectat lucrarea unui elev din clasa a doua, care a scris „patinoar”, dascălul considerând că varianta corectă este „patinuar”. Tatăl copilului a postat fotografia lucrării pe facebook şi a devenit virală, „să apună pe vecie acest sUare întunecos cu tot cu patinUarele”.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a anunţat, marţi, că se impune evaluarea învăţătorului din Iaşi care a corectat lucrarea elevului.

Citit 2106 ori