Joi, 23 Mai 2019 03:00

Iohannis, Dragnea, Dăncilă, Barna, Ponta, notați. Poate deveni cel mai important lider din politică (partea a II-a)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

DAN BARNA nota 9 –
Salut schimbarea de atitudine și mesaj a președintelui USR. Cu mai multă moderație, pragmatism și viziune în discurs, Dan Barna poate deveni unul dintre cei mai importanți lideri din politica românească. Dacă USR va abandona radicalismul din discurs, apărarea cu orice preț a sistemului judiciar, negând erorile și abuzurile din trecut ale acestuia, dacă va milita pentru reforma statului, modernizarea și eficientizarea marilor sisteme publice: administrație, învățământ, sănătate, atunci are șanse ca, la alegerile parlamentare de anul viitor, să facă un scor dublu față de cel pe care îl va înregistra la europarlamentarele din 26 mai.

VICTOR PONTA nota 8 – Cel mai mediatizat și promovat politician, în ultimul an, (prietenii știu de ce) nu este Dacian Cioloș, cum v-ați fi așteptat, ci Victor Ponta. Din punct de vedere politic, strategic și al comunicării, joacă bine. Pro România va obține un scor de 7% la europarlamentare. E o performanță pentru un partid format anul trecut. În schimb, nu sunt de acord cu atacul la persoană și campania de demonizare a lui Dragnea. Să nu uităm că, mai bine de zece ani, Ponta și Dragnea au fost tovărași la bine și la rău.

DONALD TRUMP nota 9 –
Pentru performanța foarte bună a economiei americane. Anul trecut, economia SUA a crescut cu 2,9%, iar în primul trimestru din 2019 cu 3,2%. Dacă raportăm aceste cifre la un PIB de peste 18.000 miliarde dolari, e foarte mult. Este foarte activ și în planul relațiilor externe. Săptămâna aceasta, s-a întâlnit cu omologul său elveţian Ueli Maurer și l-a primit cu covorul roșu pe premierul maghiar Viktor Orban.

Viktor Orban nota 10
– Iată cum autocratul și iliberalul Viktor Orban a fost primit cu onoruri de actualul locatar al Casei Albe, care nu a contenit cu laude la adresa premierului ungar. În ochii lui Trump cântăresc mai puțin excesele autocratice ale lui Orban, dar în schimb cântărește foarte mult riscul ca America să-și piardă influența pe flancul european estic al NATO și Ungaria să intre în sfera de influență a Rusiei și Chinei. Deși Orban este în război deschis cu birocrații de la Bruxelles și Strasbourg, economia ungară a reușit pe primul trimestru din 2019 o creștere de 5,2%, cea mai mare din Europa.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 10628 ori