Miercuri, 25 Ianuarie 2023 08:37

Distribuţie Oltenia continuă să monteze panouri fotovoltaice

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Distribuţie Oltenia continuă să monteze panouri fotovoltaice în stațiile sale de transformare, prin derularea proiectului co-finanțat din Mecanismul Financiar Norvegian 2014 – 2021, Programul pentru energie în România, Apel 3.1 „Capacitate sporită de furnizare a energiei regenerabile” Alte surse regenerabile de energie (SRE)

„Ne bucurăm că avem sprijinul finanțăriii acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar Norvegian 2014-2021 în realizarea unei noi investiții în instalațiile electrice Distribuție Oltenia pentru acoperirea consumului intern de energie și îmbunătățirea calității energiei distribuite consumatorilor noștri. Acestea sunt și obiectivele noastre de dezvoltare durabilă, asumate în cadrul strategiei Distribuție Oltenia de sustenabilitate. Vom continua să căutăm oportunități noi de accesare a acestor fonduri.” – a declarat

Cu o valoare totală a proiectului de 1.265.304 euro din care 20.400 euro reprezintă valoarea neeligibilă, 1.244.904 euro, valoarea totală eligibilă din care 745.722 euro reprezintă valoarea nerambursabilă, proiectul operatorului Distribuţie Oltenia presupune montarea de panouri fotovoltaice în stația de transformare 110/ 20 kV Bărbătești din județul Gorj și stația Balș din județul Olt.

Scopul proiectului este de a monta centrale electrice fotovoltaice în vederea compensării consumului propriu intern aferent stațiilor de transformare cu ajutorul unei surse de energie verde, ducând la îmbunătățirea randamentului procesului de distribuție a energiei electrice, fapt ce va contribui direct la eficientizarea costurilor și la asigurarea continuității în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din Gorj și Olt. 

În plus, în acest proiect Distribuție Oltenia vizează asigurarea consumului propriu intern aferent stațiilor interconectate prin LEA  110 kV cu stațiile Bărbătești și Balș.

Perioada de implementare a proiectului este de 14 luni, respectiv între 01.08.2022 și 30.09.2023. 

Care sunt obiectivele proiectului?

• utilizarea surselor regenerabile de energie electrică – producție estimată de 1183 MWh/an/ per CEF ;

• reducerea anuală estimată a emisiilor de CO2 cu 362 tone echivalent CO2/an, după implementare;

• reducerea costurilor de achiziție a energiei legate de consumul intern al stațiilor;

• impactul pozitiv generat asupra mediului, prin construirea de centrale fotovoltaice;

• angajații Distribuție Oltenia își vor îmbogăți aria de cunoștințe în domeniul energetic prin utilizarea instalației de energie regenerabilă.

Peste 25500 de consumatori alimentați din stațiile de transformare Bărbătești, respectiv Balș 

Stația 110/20 kV Bărbătești din județul Gorj alimentează cu energie electrică peste 5600 de consumatori din localitățile Bărbătești, Jupânești, Saulești și parțial orașele Târgu Cărbunești și Țicleni. 

Stația 110/20 kV Balș din județul Olt alimentează cu energie electrică în jur de 19900 de consumatori din Balș, zonele limitrofe și localitățile Bârza, Robănești, Oboga, Baldovinești și Bobocești.

Consumul serviciilor interne al celor două stații se ridică la aproximativ 1561 MWh/ an, această cantitate de energie urmând să fie produsă din surse verzi, după finalizarea proiectului.

Mai multe detalii despre proiectul “Sistem fotovoltaic pentru consumul propriu în stațiile de transformare Bărbătești și Balș”, co-finanțat din Mecanismul Financiar Norvegian 2014 – 2021, pot fi regăsite la pagina dedicată proiectului - https://www.distributieoltenia.ro/ro/proiecte/proiect-cofinantat-din-mecanismul-financiar-norvegian-2014-2021-programul-pentru-energie-in-romania.html 

Distribuție Oltenia vizează și în 2023 implementare proiectelor sale de digitalizare, atragerea de fonduri europene și norvegiene și îmbunătățirea procesului de distribuție în aria sa operațională.

Citit 1774 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1135421

Autentificare