Joi, 14 Februarie 2019 02:00

Ecaterina Andronescu, după ce a fost majorat bugetul Ministerului Educaţiei: Şcolile trebuie să aibă cantină

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Există un amendament, care a şi trecut, potrivit căruia, 140 de milioane de lei se iau de la Autoritatea Electorală Permanentă şi această sumă trece la capitolul cheltuieli de capital, din care noi urmează să facem investiţii.

De asemenea, au mai trecut 100 de milioane prin redistribuire la cheltuielile pentru susţinerea universităţilor. Să putem să facem masa caldă, trebuie să pregătim şcolile. Şcolile trebuie să aibă cantină, în care noi să dăm masa caldă copiilor. Extinderea mesei calde se loveşte de acest impediment. Noi, în acest moment, avem OUG, funcţionează acum şi avem 50 de şcoli care servesc masa caldă, sunt alese în aşa fel încât sunt şcoli cu elevi cu probleme sociale. Programul acesta este de 3 ani. Ca să-l putem extinde, va trebui să ne gânduim cum să facem investiţii în şcoli să avem cantine”, a declarat Ecaterina Andronescu după ce Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au dat, marţi, raport favorabil bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale.

„Eu cred că atunci când facem ceva pentru sistemul de învăţământ, nu trebuie să câştigăm politic, trebuie să câştige sistemul. Aici nu am văzut asta. Pentru toaletele şcolilor care au grupuri sanitare în curte sunt 65 de milioane şi îi avem într-un capitol separat”, a spus ministrul Educaţiei.

Bugetul Ministerului Educaţiei, adoptat de Parlament. Cu 46,73% mai mare faţă de 2018

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au dat, marţi, raport favorabil bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale, în valoare de 30.829.261.000  lei, în creştere cu 46,73%  faţă de 2018. În timpul dezbaterilor deputatul Raluca Turcan l-a acuzat pe Liviu Dragnea că i-a plagiat un amendament.

Parlamentarii au dat raport favorabil pe bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, 20 de voturi fiind favorabile, 14 împotrivă şi patru abţineri.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, în cadrul dezbaterilor pe raport, că în buget sunt cuprinse construirea de grupuri sanitare pentru cele 1 489 de şcoli.

„O creştere importantă, dar nu este importantă suma aceata, ci, sperăm noi, să fie importante efectele pe care bugetul trebuie să le producă în sistemul de învătământ. Bugetul nostru cuprinde câteva proiecte importante pentru şcoala româneasă. În primul rând, cuprinde sumele necesare în aşa fel încât cele 1489 de şcoli care au încă în curte să aibă grupuri sanitare normale şi fireşti pentrusecolul XXI în care trăim. Ca urmare a acestui proiect, sunt destinaţi bani impornaţi - 65 milioane de lei, prin care putem să rezolvăm această problemă importantă”, a spus ministru.

Ecaterina Andonescu a adăugat că se urmăreşte punerea la dispoziţia şcolarilor şi elevilor a unor tablete astfel încât să se rezolve problema greutăţii ghiozdanului.

„De asemena, ţinând seama de la nivelul Comisiei Europene, proiectul de digitalizare devine prioritar şi pentru România, din surse nerambursabile, dar cu resurse în bugetul nostru, încercăm de dezvoltăm acest proiect pe care l-am numit - România digitală - un proiect care este gândit să facă un salt în creşeterea interactivităţii şcolii şi în conţinutul redării, prin dispunerea la fiecare clasă a unei table inteligente şi prin atribuirea copiilor din gimnaziu şi din liceu a câte unei tablete. În felul acesta rezolvăm şi problema greutăţii ghiozadanului pe care copii îl poartă în spate”, a adăugat Ecaterina Andronescu.

Potrivit Ecaterinei Andronescu, ministerul Educaţiei dezvoltă şi proiecte din surse rambursabile, cum ar fi proiectul din programul BEI cu privire la construirea de 380 de grădiniţie.
„S-au construit 197, au rămas 193, care sunt prinse în bugetul pe anul acesta.”, a explicat ministrul.

Citit 2328 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Februarie 2019 21:46