La o distanţă de 19 kilometri de Drobeta Turnu Severin se întindea în cursul Dunării, veselă şi bogată în fapte de arme, ca o jerberă de verdeaţă ieşită din valuri, în acest cadru de feerie insula Ada Kaleh. Insula Ada Kaleh a luat naştere în vremuri de mult apuse din depozitele de prundiş cu nisip amestecat cu mâl atât din apele Dunării cât şi din ale Cernei peste blocurile stâncoase care se aflau la bază. Pitorescul ostrov avea o lungime de 1750 m şi o lăţime ce variază de la 400 la 500 m.

Această fâşie de pământ locuită de o populaţie în mare parte de origine turcă avea să dispară în apele Dunării odată cu construirea barajului hidro –energetic de la Porţile de Fier. În 1970 insula a fost inundată de apele marelui lac de acumulare. Insulă încă vie în mentalul colectiv a făcut ca sufletul mai multor scriitori să vibreze. Despre comunitatea care a locuit-o si despre trecutul îndepărtat şi foarte sângeros s-a tot scris însă despre etnografia insulei mai puţin. În cercetarea mea utilizez istoria orală, istorie trăită , istorie povestită, plus documente de presă, cărţi cât şi documente de arhivă, tot odată sper să aduc o mică contribuţie privind multitudinea de diferite date etnografice.

Locuinţele turceşti La început locuitorii se adăposteau în cazematele cetăţii.

Îmi puteţi spune cum arăta insula? Hamdi Mustafa: Majoritatea, erau cetăţi, locuiam în cetăţi. Dar nu toată lumea, de exemplu eu, tata, parinţii mei, au avut situaţie foarte bună. Casa noastră era făcută, un colţ intreg după napoleon de aur. Noi eram copii si ne jucam, nu ştiam că e aur, ne jucam cu ăştia, Napoleon aşa le spunea. Mai târziu, insularii care aveau o stituaţie financiară mai bună şi-au construit case din cărămida de la cetate fie pe locuri libere fie pe cazemate. Cum erau contrucţiile?

P C S: Erau majoritatea din cărămidă de pe la cetate, cetăţi erau, le zicea gepane, erau mari aşa, construcţii, în interior unde era depozitat armament era vreo 4-5 din astea, restu’ erau de locuit. Locuiau în ele. Aşa era de bătută în cazemată pământul, parcă era ciment. A E: Casele erau din cărămidă. Cărămida era provenită din cetate. Unele cetăţi erau desfăcute cărămizile ca să-şi facă case, ce s-a surpat.[…] Cum erau construcţiile?

H D: Solide, cu cărămidă tot de pe Insula Ada-Kaleh. Acestea erau mici şi curate fiind respectate prescripţiile religioase ale igienei. Unde erau covoare turceşti şi aranjate în stil turcesc nimeni nu avea voie să intre încălţat. Construite în vechiul sistem , astfel încât în fiecare casă se găsea o baie , care conform religiei islamice după fiecare contact se făceau abluţii. Fiecare casă avea două apartamente: Selamlicul unde stateau barbaţii şi Haremlicul unde locuieşte femeia şi fetele. În Haremlic nu are voie să intre niciun bărbat ,în afară de stăpânul casei, rareori prin excepţie poate intra medicul. Majoritatea caselor aveau obloane viu colorate , fiind foarte simple , lipsite aproape complet de orice mobilier. Cu toate acestea aveau divanuri sau sofale ,măsuţe scunde, pe care sunt aşezate nişte mindire şi pe perete nişte perne acoperite cu un fel de cearşaf brodat. Podelele erau acoperite cu covoare, iar pe pereţi erau atârnate tablouri vechi, cu chipuri din războaie, ce fost odată măreţia insulei Ada Kaleh .

Portul naţional al insularilor

Costumul tradiţional era îmbrăcat la sărbătorile cele mai mari : Ramazan bayram şi Kurban bayram . Femeile purtau Fermen care era un fel de ilik sau vestă sub anteriu care era un fel de pelerină lungă până la brâu. Şalvari largi lungi până la glezne şi papuci cu ciocuri aprins coloraţi. Bătrânele îşi acopereau faţa şi mai purtau încă feregea. Bărbaţii îmbrăcau şalvari şi ciakşir, ilicuri (abava) anterii, puneau fusuri şi cealmava iar în picioare purtau kundura (papuci) , pe care îi scoteau atunci când intrau în casă sau în geamie.

Tradiţii şi obiceiuri

Turcii din Ada Kaleh încă mai păstrau anumite tradiţiile şi obiceiurile turceşti. Dintre care amintesc : naşterea , botezul, logodna , cununia cât şi ritualul înmormântării. Naşterea . La 3 zile după ursitori se ung sprâncenele nou- născutului în timp ce i se citeşte o rugăciune, iar la urechea dreaptă a copilului se strigă de trei ori numele pe care copilul îl va primi însoţit de cuvintele : „Allahiiehber” ceea ce înseamnă în numele lui Allah să te supui.

Botezul.

La turci botezul se face după vârsta de 7 ani, iar acesta constă în circumciziune ceea ce înseamnă tăierea împrejur. Această operaţie este realizată de către un preot sau un specialist. Copilul este lăsat liber 3 zile la plimbare înainte de botez . Acesta trebuie să poarte pe cap un fes împodobit cu bijuterii şi mărgăritare fiind obligat să îl poarte 3 zile şi după botez. Camera pentru botez are un pat înalt împodobit cu daruri primite pentru botez, iar deasupra patului se face un acoperiş ornat. Printre darurile primite se numără şi un berbec împodobit care este plimbat în spiritul muzicii prin tot satul. Atât în ziua cât şi în momentul oficierii botezului la casa copilului se fac rugaciuni de către bătrâni cu Hogea în casă, iar la fereastră tinerii cântă rugăciuni pentru a diminua din durerea la care este supus. Familiile înstărite aduc şi muzică. În acest moment copilul primeşte diferite cadouri apoi cei care sunt prezenţi sunt serviţi cu şerbet, cafea şi ţigări. Cei înstăriţi servesc şi masa. Acestă petrecere durează 3 zile , femeile stau într-o parte iar bărbaţii în alta. Logodna la mireasă. Toate rudele şi persoanele cunoscute din ambele părţi se adună într-o cameră la mireasă până va ajunge soacra mare. În acel moment mireasă acoperită la faţă este adusă şi aşezată pe un scaun. Femeia cea mai învârstă va striga darurile de la fiecare şi binecuvântează acest eveniment aruncând bomboane şi grâu. Mireasa va săruta mâna tuturor celor prezenţi indiferent de vârstă. La sfârşit are loc servirea cafelei , tigărilor şi începutul jocurilor turceşti. continuare săptămâna viitoare