Cariera unui barcagiu, în ziarul Dimineaţa, 25 decembrie 1934. În acest articol este relatată activitatea unui barcagiu raportându-se la condiţiile precare la care-i supunea Ali Kadri: “Bre Insuf,- i-am grăit, - Ali Kadri spune că v-a făcut la toţi stare! Cică acum 

câştigaţi 100.000 lei pe an!   

Barcagiul zâmbi trist. Uitaţi-vă la mine şi vedeţi cine are dreptate.

Hm! Pe Dunăre e frig, burniţă, că mâine va sufla viforniţa, Insul, e îmbrăcat cu un fel de surtucel vechi, o cămaşă ruptă, are nişte scroambe uscate în picioare, o caschetă cu urechiere...”

- Pe Dunăre, la Ada-Kaleh, în ziarul Înainte, 26 august 1962. Autorul Carol Bora prezintă într-un mod fascinant frumuseţea acestei insule care şi-a lăsat trumfător amprenta asupra oamenilor: “Cel care vede o dată Ada-Kaleh-ul- n-o uită o viaţă întreagă.” Lucrări generale şi de specialitate:

- Icoane Dunărene,Mihai Tican Rumano, Editura Ziarului Universul, 1933, p.21-56. Scriitorul prezintă într-un capitol din această carte insula Ada-aleh- un colţ de poezie orientală. Acesta face referire la evoluţia istorică şi zbuciumată a insulei, descrie modul în care se făcea îmbarcarea din Portul Orşova: “Cum debarcăm în insula Ada-Kaleh, prima întâlnire avem  cu administraţia română. Postul de grăniceri cercetează pe toţi care vin, sau pleacă din insulă, deoarece s’a constatat că se pot face multe vămii, unde suntem salutaţi de cei câţiva funcţionari români.”.  Obiceiurile turcilor sunt şi ele amintite de către autor : “Nici azi un turc nu primeşte în casa lui un bărbat, chiar dacă i-ar fi rudă apropiată; femei însă primeşte cât mai multe…cu toate că în Ada-Kaleh, locuitorii, din cauza sărăciei, nu şi-au putut permite niciodată luxul haremurilor. Vechile moravuri nu mai sunt păstrate azi cu sfinţenie decât de bătrâni şi de bătrâne. Ele încă mai poartă şalvari şi îşi acoperă cu grije faţa, în timp ce fetele şi femeile tinere s’au modernizat, îmbrăcându-se europeneşte, dându-şi cu roşu pe buze , făcându-şi unghiile cu roşu strident, unele din  ele încondeinu-şi ochii, iar cele mai excentrice şi-au tăiat şi părul.. ”

- Harpe şi Ape, Ilie Purcaru, Editura Tineretului, Bucuresti, p.33-41. Autorul pune accent pe istoricul insulei şi activităţile întreprinse de insulari. 

- Ada- Kaleh sau Orientul scufundat, Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2010.  Cartea însumează 240 de pagini care par a fi un labirint fotografic construit în ani de călătorii în natură dar şi prin arhivele filmice ori fotografice.

- Gelin, Ilie Sălceanu, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2010. Acest roman continuă imersia în imaginarul Ada-Kaleh-ului ca insulă de Orient în Occident. Se dezvoltă o similitudine generatoare de sens “şi insulele mor”. Tragedia insulelor, este, înainte de toate, o tragedie a oamenilor prin suferinţa, nostalgia, melancholia, tristeţea şi amărăciunea oamenilor se manifestă neputinţa insulelor. Este un roman notabil. Autorul este proprietarul insulei imaginare Ada-Kaleh, în arealul căreia pare să fi lăsat urme şi vorbe care îl caută prin timp. 

Insula Ada-Kaleh a fost şi a rămas insula visului şi a rugăciunii, în care orice vizitator îşi găsea reculegerea sufletească de care avea nevoie.

Aşa au cântat-o poeţii : 

Cu melancolica-i moschee
Se’nalţă mistic pe colină, 
Ada- Kaleh, cetate veche,
Ce veşnic lui Allah se’nchină.
Se’nalţă mistic pe colină...  

Şi pe fantastice ruine
Dorm păsări triste plângătoare
Ce’n  viersul lor duios, de moarte,
Plâng stinsa turcilor splendoare.
Dorm păsări triste, plângătoare...

Şi par’ că’n cântecul lor jalnic
E o sentinţă blestemată,
Ce spune regilor de astăzi:
Aşa veţi fi şi voi odată!...
E o sentinţă blestemată...