Joi, 14 Aprilie 2022 03:01

PROIECT: Adolescenții de 16 ani ar putea avea drept de vot

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un nou proiect legislativ a fost depus în Parlamentul României! În curând, adolescenții de 16 ani ar putea avea drept de vot, dacă inițiativa legislativă va fi aprobată oficial de Guvernul de la București. 

Vlad Măntoiu și Alexandru-Yuuki Anahara, membri ai Asociației Studenților în Științe Politice de la Universitatea București, au spus că au depus proiectul legislativ în Camera Deputaților, fiind sprijiniți de către deputatul liberal Alexandru Kocsis.

„Primul pas către dreptul de a vota de la vârsta de 16 ani s-a realizat. Astăzi, alături de colegii mei Alexandru-Yuuki Anahara și Andreea Ioana Bobu, am depus proiectul de lege inițiat mulțumită domnului deputat Alexandru Kocsis.

Sunt sigur că toate organizațiile de tineret care ne-au fost alături la consultarea pe tema legii ne vor fi alături și în continuare, mai ales că inițiativa a fost depusă în Parlament împreună cu președintele ASSP – UB, ONG din care și fac parte.

Suntem cu toții conștienți de parcursul dificil pe care proiectul îl va avea prin Senat și Camera Deputaților înainte de a deveni lege, mai ales în lipsa unui sprijin politic major, așa cum speram.

Din această cauză greul de abia începe. Ne vom susține inițiativa prin toate comisiile parlamentare prin care va trece, asigurându-ne că vom face tot posibilul să convingem actuala clasă politică de nevoia unei astfel de schimbări în bine, de nevoia unei astfel de reîmprospătări a sistemului din România”, a scris Vlad Măntoiu pe rețelele sociale.

 „La 16 ani poti să te angajezi, deci plătești taxe, în anumite contexte. Poți să fii arestat și declarat responsabil pentru propria faptă, deci ești apt cognitiv să acționezi conform propriilor convingeri.

Votul la 16 ani nu numai că este un drept care începe încet-încet să fie acceptat în statele europene, dar, până la urmă, este și ceva firesc, natural pentru că legile României relevă cu claritate că la 16 ani, un cetățean e capabil să fie rațional”, afirmă Alexandru-Yuuki Anahara.

Ce prevede actul normativ?

Proiectul de act normativ prevede modificarea alineatului 1 al articolului 3 al Legii 115/2015, astfel: „(1) Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor.” Inițiativa legislativă vizează și modificarea articolului 85, alineatul (3) lit. a) și alineatul (4) lit. a), care să aibă următorul cuprins:

„(3) În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară existentă în secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă: a) persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 16 ani până în ziua votării inclusiv;

(4) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare: a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 16 ani până în ziua votării și persoana care și-a pierdut drepturile electorale”.

O altă modificare vizează articolul 5 alineatul (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European:

„(5) cetățenii români care au vârsta de 16 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European”.

Inițiativa legislativă este semnată de către 29 de deputati și senatori:

deputati neafiliati: Alexandru Victoria-Violeta, Bola Bogdan-Alexandru, Chira Claudiu-Martin, Dancă Ionel, Giugea Nicolae, Ionescu George, Kocsis-Cristea Alexandru, Orban Ludovic; deputati PNL: Molnar Ervin, Polak Tudordeputati USR: Cristian Briandeputati AUR: Acatrinei Dorel-Gheorghe, Axinia Adrian-George, Badiu Georgel, Dămureanu Ringo, Enachi Raisa, Focşa Dumitru-Viorel, Grădinaru Radu-Vicenţiu, Mitrea Dumitrina, Muncaciu Sorin-Titus, Nagy Vasile, Păunescu Silviu-Titus, Pop Darius, Rusu Daniel-Gheorghe, Simion George-Nicolae, Suciu Sebastian-Ilie, Şerban Gianina, Tanasă Dan

senatori neafiliati: Oros Nechita-Adrian

Citit 1600 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1156897

Autentificare