Miercuri, 13 Aprilie 2022 09:58

S-a dat startul Programului "Rabla 2"

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Programul "Rabla 2" va intra în vigoare de pe 1 iulie, a anunţat, luni, 11 aprilie, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc.

"Am discutat cu ministrul Mediului ca de la 1 iulie să intre în vigoare programul 'Rabla 2' (...). Suceava are deja un proiect pilot, Sfântu Gheorghe, de asemenea, îl derulează. În ce constă? Maşinile mai vechi de 15 ani să poată fi predate administraţiilor locale (...), vor primi pentru acea maşină mai veche de 15 ani 3.000 de lei.

1.500 de lei pune primăria, 1.500 de lei pune Agenţia Fondului de Mediu, prin Ministerul Mediului. Prin acest program mai luăm o grămadă de rable de pe domeniul public al oraşelor noastre şi facem loc maşinilor noi, nepoluante, verzi", a spus Emil Boc după Comitetul Director al Asociaţiei Municipiilor din România.

În altă ordine de idei, el a informat că participanţii la reuniune au discutat despre creşterea preţului la materiale în contractele pe care autorităţile publice le au în derulare, din cauza războiului din Ucraina.

"Au crescut preţurile la materiale - uneori cu 10%, alteori cu 40%, cu 20% - şi nu numai la materiale, ci şi la activităţile conexe - transport şi aşa mai departe, iar această povară pune în pericol derularea proiectelor de investiţii din România.

Am primit asigurare de la ministrul Dezvoltării că această ordonanţă este în pregătire şi va intra în circuitul de aprobare foarte repede, astfel încât să nu blocăm investiţiile publice din România (...) Cerem doar urgentarea aprobării acestui act normativ, care să salveze locuri de muncă şi investiţiile din România", a adăugat Emil Boc.

Citit 1475 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1156899

Autentificare