Vineri, 05 August 2022 08:39

Tabăra „Generatorii de Bine”, organizată de CEZ și Asociația The Social Incubator – un pas spre viața de adult

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

15 tineri instituționalizați din județul Mehedinți au fost protagoniștii taberei „Generatorii de Bine”, derulată în perioada 25-29 iulie, cu sprijinul CEZ și al Asociației The Social Incubator. Prin participarea în tabăra de educație non-formală, tinerii au legat noi prietenii și și-au însușit instrumentele practice necesare pentru a-și începe viața pe cont propriu. 

Primii pași către viața de adult pentru tinerii instituționalizați

Tabăra „Generatorii de Bine” reprezintă o inițiativă derulată în cadrul competiției cu același nume, prin care angajații CEZ sunt încurajați anual să se implice în comunitatea din care fac parte. 

Statisticile arată că tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului nu sunt pregătiți pentru o 

viață independentă, confruntându-se cu probleme precum: un nivel scăzut de educație, probleme emoționale, lipsa competențelor necesare integrării pe piața muncii, lipsa locuinței. În contextul oportunităților limitate de dezvoltare și incluziune pentru tinerii din această categorie, tabăra „Generatorii de bine” și-a propus să vină în sprijinul beneficiarilor cu pregătirea necesară pentru tranziția către viața de adult.

Pe parcursul celor 5 zile petrecute la Grădina de Corzi și Aventură Eșelnița, tinerii au câștigat resurse utile pentru a-și urma visul și a urma o carieră: de la autocunoaștere, motivație, gestionarea emoțiilor, până la dezvoltare profesională și leadership. Din programul taberei nu au lipsit activități precum:

seară de cinema în aer liber 

seară a talentelor și concert live

treasure hunt în natură 

plimbare pe Dunăre

vision board - creionarea unui plan de viață și carieră.

Tinerii implicați vor fi susținuți în continuare printr-un program de formare menit să le dezvolte abilitățile pe o perioadă de minimum 6 luni. De asemenea, aceștia vor fi cooptați în alte proiecte de dezvoltare personală și profesională ale Asociației.

„O etapă importantă în misiunea noastră de a sprijini generația viitorului este crearea de oportunități de integrare pe piața muncii. Împreună cu Asociația The Social Incubator ne-am propus să fim Generatori de bine și să le oferim tinerilor un prilej de relaxare și dezvoltare, astfel încât fiecare să își poată valorifica potențialul. În acest fel, visul lor de a deveni independenți va fi unul presărat cu mai puține obstacole și cu mai multe abilități cheie pentru reușită.” – a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România. 

„Suntem la al doilea proiect pe care îl desfășurăm împreună cu oamenii minunați de la CEZ România. În această vară, tabăra „Generatorii de Bine” aduce împreună tineri din sistemul de protecție a copilului din județul Mehedinți și specialiști în integrare socio-profesională de la The Social Incubator. Pentru tineri, tabăra este un context bun de învățare, de trăire a unor experiențe memorabile și de construire a unor relații de lungă durată. După fiecare tabără organizată de noi, tinerii râmân în proiectele The Social Incubator și continuă procesul transformator inițiat astfel. Mulțumim CEZ România pentru susținerea generoasă a misiunii noastre și oferirea oportunității de creștere și învățare pentru tineri!”, a declarat Adriana Preda, Director Executiv Asociația The Social Incubator.

Continuăm să demonstrăm că #energiavinedelaoameni și rămânem un partener de încredere pentru dezvoltarea tinerilor din generația viitorului. 

Citit 1761 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1156239

Autentificare