Vineri, 23 Decembrie 2022 08:08

Producătorii agricoli beneficiază de ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un proiect inițiat recent de parlamentarii PNL și adoptat miercuri de Senat arată că producătorii agricoli de legume, fructe și cartofi beneficiază de ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport. 

Conform explicației oferite de inițiatori, propunerea legislativă instituie schema de ajutor de stat pentru o perioadă de 3 ani, în valoare de maximum 100.000 euro anual în cazul persoanelor juridice şi a persoanelor fizice înregistrate fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, respectiv 300.000 de euro anual în cazul cooperativelor conform Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004 şi a Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi a grupurilor/organizaţiilor de producători, pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport desfăşurate de producătorii agricoli de legume – fructe şi cartofi.

„Dificultăţile cu care se confruntă producătorii de legume – fructe şi cartofi din România vizează în primul rând un proces tehnologic specific care necesită investiţie mare. Prin urmare, cheltuielile cele mai importante sunt cele cu materialul săditor răsadurile, cu îngrăşămintele, pesticidele, cu lucrările mecanice, cu irigaţiile, cu sortarea, ambalarea, etichetarea şi transportul produselor”, este scris în expunerea de motive.

Un alt consum valoric mare îl reprezintă cheltuiala cu forţa de muncă

De asemenea, inițiatorii au subliniat că cheltuiala cu forţa de muncă reprezintă un alt consum valoric mare, care provoacă dificultăţi atât în perioada înfiinţării culturii, cât şi la recoltare. 

„Un alt consum valoric mare îl reprezintă cheltuiala cu forţa de muncă, care provoacă dificultăţi atât în perioada înfiinţării culturii, cât şi la recoltare, ceea ce implică o majorare a costurilor. Factorii de mediu, prin schimbările climatice (seceta prelungită, secetă pedologică, grindină, ploi intense primăvara), afectează producţia de legume – fructe şi cartofi şi conduc la o rentabilitate scăzută a producţiei. (…) 

În plus, restricţiile impuse începând cu anul 2020 şi care au continuat şi în anul 2021 au generat pierderi în rândul producătorilor de legume – fructe şi cartofi, prin interzicerea mobilităţii forţei de muncă, imposibilitatea livrărilor materiilor prime către procesatori, oprirea livrărilor procesatorilor către retail, acestea fiind doar câteva dintre motivele care au contribuit la destabilizarea economică a acestora.

La costurile enumerate mai sus s-au adăugat şi cele rezultate din aplicarea măsurilor de protecţie impuse de pandemia de COVID-19. (…) Pe lângă toate acestea, producătorii de legume – fructe şi cartofi se confruntă, în prezent, şi cu repercusiunile situaţiei generate de conflictul armat din Ucraina”, punctează inițiatorii.

Citit 741 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
927367

Autentificare